Ce este psihanaliza?
Mitul 1: Psihanaliza este Freud.
Deși Freud a creat sistemul acesta de psihoterapie și de înțelegere a psihicului uman, există mai multe școli de psihanaliză. Dacă ți-l imaginezi pe Freud ca un trunchi de copac, iar pe ceilalți formați în teoria lui ca pe niște ramuri, ai o imagine apropiată de ceea ce încerc să transmit. Trebuie ținut cont că toți au dezvoltat teoria lui, au clarificat unele lucruri, au venit cu explicații paralele dar bazate pe aceleași realități psihice, sau au deviat în direcții pe care el le-ar fi considerat neortodoxe, dar tot bazate pe ideile lui. Cel mai cunoscut dintre aceștia din urmă este Jung, cel care a venit cu ideea de inconștient colectiv și de arhetipuri.
Dar ideea de bază este aceeași: sunt conflicte intrapsihice inconștiente între ”obiecte” interne investite emoțional, dar care se opun între ele ca scop. Ca să dau un exemplu, un om poate să aibă ideea neconștientizată de a-și înlătura tatăl, pe care îl percepe ca pe un obstacol, ceea ce s-ar transpune în dorința ca el moară muri într-un accident. Acestei dorințe se opune iubirea față de el și teama că gândurile acestea ar putea să îi cauzeze moartea sau că reprezintă o trădare. Prin identificare cu tatăl, poate fi simțită și ca o moarte a sinelui propriu. Dacă ideea de a-și vedea tatăl mort este neconștientizată, ceea ce ajunge la suprafață este o serie de idei în care moartea lui apare la nivel simbolic, eventual în vis, sau dorința este mutată asupra altcuiva (de ex, pacientul poate să vrea să moară el sau o formă de autoritate, ca un profesor, pentru că ideea că ar dori moartea propriului tată este de negândit).
Mitul 2: Freud a spus că copilul vrea să facă sex cu părintele de sex opus?
Se pare că Freud chiar credea că un copil ar vrea să aibă un copil cu părintele de sex opus, dar ideea nu este așa de exagerată cum pare. Dacă el află de mic că tata și mama fac ceva singuri ce nu îl include pe el, ar putea să vrea să îl înlăture pe unul dintre părinți ca să facă acel lucru special cu celălalt părinte. Este vorba despre menținerea legăturii cu părintele respectiv și despre a-l vedea pe celălalt ca un obstacol, ceea ce, cred, este de obicei temporar. Sau copilul pe care ar vrea să îl facă cu părintele l-ar înlătura simbolic pe celălalt (ca atunci când fiica vrea să se căsătorească cu tatăl sau fiul cu mama – căsătoria este văzută ca o asigurare a rămânerii părintelui în legătură intimă cu ea/el). Sunt lucruri care îi depășesc pe copii, dar baza este menținerea legăturii cu părintele, pentru că de asta depinde supraviețuirea, instinctiv vorbind.
Mitul 3: Psihanalistul mă vindecă sau îmi prescrie medicamente?
Psihoterapeutul psihanalist nu vindecă, ci facilitează înțelegerea care duce la integrarea în psihic a elementelor negate și la întregirea ta ca persoană, ceea ce duce la calmarea conflictelor interioare, reducerea simptomelor induse de ele și creșterea funcționalității tale în lume. Până la urmă, după cum a spus Freud, dacă poți să muncești, să iubești și să te joci, ești funcțional și sănătos psihic, iar persoanele care vin în terapie au probleme cu cel puțin una dintre ele. Iar în ceea ce privește prescripția, psihiatrul poate prescrie, noi nu prea putem. El este un medic specializat pe boli psihice, noi suntem psihoterapeuți. Eventual, psihiatrul îți poate prescrie să vii la unul dintre noi.
Mitul 4: Psihanalistul e ca un prieten, doar că costă bani.
Nu sunt prietenul tău. Dacă un psihoterapeut îți spune așa ceva, e dubios. Un prieten te ascultă, dar nu înțelege structurile psihice și conflictele intrapsihice și nici nu te poate dirija către explorarea lor, deseori îți validează ideile în loc să te pună să le confrunți, este tot timpul pentru tine, în timp ce terapeutul este cu tine doar în timpul plătit de tine.
Mitul 5: Psihanalistul ”mă citește” și știe ce gândesc.
Nu, ceea ce facem este o ”ghicire educată” bazată pe informațiile obținute prin anamneză, metalimbaj, analizarea comportamentului, manierismului, a ceea ce este spus și cum este spus, a ceea ce nu este spus, a pauzelor din vorbire, și poate și altele. Nu suntem cititori de gânduri. Și ceea ce presupunem că înțelegem cu privire la pacient, verificăm cu el. Psihoterapia psihanalitică nu este centrată pe noi, ci pe pacient, noi suntem auxiliari, ca roțile suplimentare de la bicicletă.
Mitul 6: Psihanalistul îmi poate induce idei.
Această preconcepție aparține rudelor și cunoștințelor celor care vin în terapie, mai ales când apare o schimbare la pacient. Chiar și o schimbare în bine poate fi întâmpinată cu suspiciune, pentru că se poate să nu fie dorită din cauza existenței unei relații toxice alimentată din ambele direcții, a pacientului și a rudei/cunoștinței/aparținătorului. Și de aici apare ideea că ”terapeutul i-a băgat în cap idei”. Dar psihoterapia este autoexplorare. Nu apar idei noi, ci mai degrabă pacientul explorează noi părți din el însuși, sau renunță la moduri de gândire care păreau un fel de a fi personal al său, dar care s-au dovedit a fi doar formate ca răspuns la ceva ce l-a influențat pe pacient la un moment dat.